Cadrul legal pentru ca românii să plătească un preț plafonat la energie

ANRE este pe cale să anunțe modalitatea simplă și accesibilă pentru toți românii de a beneficia de prețurile plafonate la energie. Premierul Nicolae Ciucă a explicat din nou rolul ANRE în stabilirea modului de aplicare a legii, această instituție trebuind să prevadă normele tehnice și să soluționeze problemele de aplicare.  ​Consumatorii care trebuie să beneficieze de tarifele plafonate trebuie să depună acte din care să reiasă că se înscriu într-una dintre categoriile speciale specificate în ordonanța pe energie. Este un proces birocratic care ar putea fi optimizat de ANRE, instituție condusă de PSD. Pentru taxarea conform tarifelor plafonate, unii consumatori casnici trebuie să depună o serie de acte care dovedesc faptul că se înscriu într-una dintre categoriile specificate în ordonanța care va intra vigoare la 1 ianuarie:

  1. ​Utilizează aparatură medicală pentru efectuarea unor tratamente;

2. Au în întreținere cel puțin 3 copii minori (sau sub 26 ani, dar care urmează o formă de   învățământ);

3. Este un părinte singur cu cel puțin un copil minor (sau care are sub 26 ani, dar urmează o formă de învățământ);

4. Dețin mai multe locuințe și anunță care este cea la care vrea să beneficieze de tarifele plafonate și compensate;

5. Adresa de domiciliu diferă de cea de reședință.

6. Primele trei categorii beneficiază de tariful de 0,68 lei/kWh pentru întregul consum.

7. ​În ultima categorie intră chiriașii, care stau într-un spațiu deținut de o persoană care mai are și alte locuințe. Pentru a putea beneficia de tariful plafonat, chiriașul trebuie să depună documentația din care să reiasă că adresa la care chiar locuiește diferă față de cea din cartea de identitate. De asemenea, mai există varianta trecerii contractului de furnizare de pe numele proprietarului pe numele chiriașului.

8. Aceste acte se depun la furnizor. Depunerea documentației este un proces birocratic prin care consumatorul demonstrează că întrunește condițiile necesare pentru a putea beneficia de tarifele plafonate aplicabile categoriilor de consumatori menționate în ordonanță. Potrivit statisticilor ANRE, peste 90% dintre consumatori nu trebuie să depună aceste documente.

În cazul clienţilor finali casnici, preţul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă, astfel: clientul final casnic cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, clientul final casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum. ANRE susţine, totodată, că, având în vedere noile categorii de clienţi finali introduse care pot beneficia de preţul plafonat în urma depunerii unei cereri şi declaraţii la furnizorul de energie electrică, şi pentru a uşura procedura, a elaborat un model de Cerere şi un model de Declaraţie pe proprie răspundere pentru a fi folosite în relaţia cu furnizorul. Atât Cererile, cât şi Declaraţiile pe proprie răspundere se pot depune la furnizorii de energie electrică, atât în format fizic, cât şi în format electronic, iar modelele pot fi descărcate de pe pagina oficială de internet a ANRE, la adresa www.anre.ro.

Hits: 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *