Aici au luptat pentru Unire eroi adevărați! (povestea tranșeelor – episodul 1; atenție, poate conține urme de câine)

Sâmbătă, 13 octombrie 2018, a avut loc în România, cu ocazia Centenarului, un eveniment în premieră națională, de care spuneam în titlul articolului de față: în tranșee datând de acum 102 ani s-a făcut simularea unor zile de război din 1916, practic, din prima lună de război a românilor, pentru Unire. Tranșeele acestea păstrate intacte vreme de peste o sută de ani se găsesc în arealul localităților Ciocanu (Argeș) – Șirnea- Fundata (Brașov). Povestea lor trecută este demnă de cunoscut, dar merită prezentată mai întâi povestea lor prezentă, care este o combinație de hazard, ambiție, profesionalism și un dram de nebunie. Cu ani în urmă, autorul acestui articol a aflat despre existența tranșeelor respective de la un colonel de aviație, Traian Soroceanu. Acesta avusese ocazia să le citească de pe cer conturul, în timp ce zbura în diverse misiuni peste Carpați. Întâmplarea a făcut ca un tronson foarte vast de tranșee să fie descoperit de domnul colonel Soroceanu chiar anul acesta. Știindu-mă pasionat de subiectul Primului Război Mondial mi le-a arătat. Am fost foarte impresionat de aspectul lor, dar nu într-atât încât să mă hotărăsc să le promovez masiv. Pentru aceasta a mai fost nevoie de ceva, o banalitate fericită, o stupizenie inspirantă… Iat-o:

Cine pierde un câine, poate găsi în schimb… tranșee

La câteva zile după ce mi-a arătat colonelul Traian Soroceanu  tranșeele proaspăt descoperite, am pierdut în zona lor un câine, pe care-l aveam cu mine pentru plimbările montane. Disperat, l-am căutat prin păduri, prin toate văgăunile, timp de câteva zile. Ba și noaptea, la lanternă, l-am căutat. L-am strigat pe nume, am lătrat de nebun în creierii munților, doar-doar o răspunde. Degeaba. Într-una din nopțile de căutat câinele pierdut am pus lanterna pe un povârniș pietros, care mi-a sărit în ochi. Mi-am amintit de tranșeele pe care mi le-a arătat domnul Soroceanu. Povârnișul era suspect ca aspect, dar perfect în susținerea de departe a tranșeelor. Am avut o străfulgerare și am chiuit de fericire în noapte: Iuhuuu, tocmai găsisem un cuib de mitralieră din Primul Război Mondial, perfect păstrat! Nici la chiuitul meu câinele nu a venit, dar au venit alte surprize de război, au venit în lanț. La lanternă am dat peste alte adăposturi și ziduri de apărare. A doua zi după descoperirea cuibului de mitralieră deja aveam două căutări de făcut prin pădure: fluieram după un câine, dar căutam cu privirea după tranșee. Am abandonat dubla căutare la un moment dat și am revenit în București. Îmi era dor de câinele pierdut, dar, mai nou, îmi era dor și de tranșeele găsite. Știți cum e să visezi un câine drag care aleargă prin tranșee vechi de 100 de ani? E mai mult decât un vis frumos! Un vis pe care merită să-l urmărești și când te trezești.

Ceea ce am făcut și eu. Viața de jurnalist mi-a hărăzit să cunosc oameni care pot să facă un vis să devină realitate. În cazul de față, am luat decizia să-l sun pe Șeful Statului Major al Apărării, domnul general Ciucă. Nu i-am spus nimic de câine. I-am spus în schimb de visul frumos de a vedea tranșeele acelea puse în valoare, mai ales că sărbătorim Centenarul. Cu o viziune rapidă, peste viteza mea de imaginație, domnul general Ciucă mi-a trasat niște repere. Primul: Să vedem hărțile militare vechi ale zonei. Pentru aceasta l-a delegat pe Șeful Arhivelor Militare Naționale să dea rapid un sprijin, e vorba de colonelul Liviu Corciu. Împreună cu domnul colonel Corciu am revenit în zona tranșeelor. Nu a chiuit ca mine când le-a văzut, militarii se țin bățoși, dar simțeam că-i bate inima puternic, ca toba în cântecul ostășesc „Drum bun, drum bun toba bate!”. În loc de „Uraaa, frați români!” a zis cu entuziasm un : „Sunt tranșee din Primul Război Mondial, asta e clar! Tranșee intacte!” Mai departe am făcut un plan rapid pentru a fi identificate aceste tranșee conform hărților militare din zonă, hărți vechi din 1916. Ne-am întors în București, iar la câteva zile luam emoționat direcția Pitești, spre unitatea militară unde se ține arhiva militară cu astfel de hărți. Cu sprijinul cercetătorului Victor Martin am primit primele bijuterii militare din 1916. Bijuterii fiindcă ele mi-au confirmat că la Ciocanu-Șirnea-Fundata se găsește o comoară. Aceste tranșee intacte poartă în ele o bogăție neprețuită: eroismul primelor lupte pentru Unire ale poporului român, din Marele Război.

(Va urma)

Alexandru Căutiș

P.S. Între timp m-am convins că nu am pierdut câinele, ci mi-a fost furat. Sper ca până pe 1 Decembrie să mi-l redea cel care a făcut acest gest urât. Nu știu cine e, dar l-am iertat, fiindcă fără să vrea mi-a dat ocazia să descopăr ceva mult mai frumos decât un câine. Veți afla în episoadele următoare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Hits: 444