Nu votați clanurile de bătăuși care se dau drept partide!
“Dezbaterile” ocazionate de votul pe legea bugetului de stat au arătat ce am putea avea de la anul în Parlament, zilnic, dacă alegătorii vor trata alegerile cu superficialitate. Dimineață vom avea în plen wrestling cu Șoșoacă și George Simion, la prânz va fi competiție K1 între Daniel Ghiță și restul lumii, iar seara vor urca în ring gladiatorii USR, care se vor lupta cu anticorupția scăpată din cușcă, cu procurorii deviaționiști care au tupeul să își facă treaba. Rundele pentru toate aceste competiții vor fi anunțate de domnul Simonis, care va intra în ring îmbrăcat sumar, în chiloți și cu pantofi de 2000 de euro, purtând două cartoane: unul cu numărul următoarei runde și unul cu o înjurătură de mamă. Orice majoritate parlamentară care va rezulta de aici va semăna până la identificare cu o colaborare între Clanul Caranilor, Clanul Sportivilor și o galerie scăpată de sub supravegherea jandarmilor. O colaborare care va alterna raidurile de jefuire a populației cu luptele din plen descrise mai sus.
La prima vedere, nu pare să existe vreo armă care să țină la distanță acest pericol la adresa viitorului națiunii, dar și la adresa fizicului ei. Și totuși, există o armă capabilă de așa ceva. E mică și se dă prin tuș înainte de folosire. Dar trebuie folosită cu cap.
Hits: 6