Hai că ne-a calificat Ciolacu și la Euro2024
Încă un succes al lui Marcel Ciolacu: calificarea României la Euro2024. Ce merite are Marcel Ciolacu pentru calificarea asta? Habar nu avem. Probabil că el a marcat cele două goluri din meciul cu Israel, altfel nu se explică de ce a ținut să bage atât de adânc capul și în poza acestui eveniment. Am văzut că, imediat după calificare, a postat pe pagina lui de Facebook poze cu el și cu fotbaliștii naționalei. Pare că ar avea și el un merit acolo, dacă nu chiar două merite – pentru că, așa cum ziceam, e vorba de două goluri înscrise de ai noștri.
Trebuie să recunoaștem că avem un premier foarte activ. În doar câteva zile, a adus personal românii din Gaza cu avionul, a mărit pensiile cu 40% pentru la anul și a calificat echipa națională de fotbal la turneul Euro2024. Până la sfârșitul anului, mai are să defileze de 1 Decembrie, să taie porcul cu mâinile goale și să vină cu sania trasă de reni tocmai din Laponia, ca să facă o bucurie și copiilor, să nu i se reproșeze că se ocupă doar cu fericirea pensionarilor și a suporterilor.
Se anunță promițător anul 2024. Nu doar pentru pensionari, ci și pentru microbiști. Cu Marcel Ciolacu premier, dar și vârf de atac al echipei naționale, așteptăm ca în 2024 să crească pensiile cu încă 40% și să câștigăm campionatul european de fotbal. Ok, poate că nu am înțeles bine. Poate că domnul Ciolacu nu e atacant al echipei naționale. Dar, după cum s-a băgat în poza calificării, un rol trebuie să aibă acolo. Cel mai probabil, un rol determinant, așa cum se știe că a avut și la Revoluție.
Hits: 1