Complicitatea lui Bogdan Despescu cu infractorii din politică ucide

Primarii și-au dorit să aibă un control în plus asupra construcțiilor de pe raza localității lor. Astfel a fost modificată legislația pentru ca nu Poliția Națională să fie cea care sesizează construcții ilegale și chiar activități ilegale în astfel de construcții, ci Poliția Comunitară. Adică acei polițiști controlați de primari. Cum afectează viețile cetățenilor acești pseudo-polițiști, în fapt slugi ale primarilor?

Cazul Crevedia

Primarul din Crevedia este din partea PSD. Ca din întâmplare polițiștii comunitari din Crevedia nu au observat nimic suspect în așa-zisa parcare de pe drumul național, dintre case, în fapt un spațiu clandestin de transferat GPL dintr-o cisternă în alta. Cum să observe dacă societatea care construise (administra) acea “parcare” aparține unui fiu de primar PSD, pus primar de numărul 2 din PSD? Slugărnicia politică, în fapt corupție politică, a primat în fața interesului public. “E problema lor”, cum a spus primarul din Caracal, e problema celor care pot fi accidentați de afacerile primarilor PSD, protejate de primari PSD, de polițiștii comunitari și neobservate de Poliția Națională.

Cazul 2 Mai

Azi dimineață la Vama Veche niște tineri drogați, veniți de la un bar consacrat pentru distribuirea drogurilor de mare risc, făceau scandal pe stradă. Accidentul din 2 Mai nu a fost urmat de decizii concrete nici la Poliția Comunitară, nici la Poliția Națională. Poliția comunitară din Limanu, deși administrează camerele de supraveghere pe spațiul public, deși vizitează localurile din satul Vama Veche, nu observă nimic suspect în privința traficului de droguri și nu alertează Poliția Națională. Camerele de supraveghere, ca și spațiul de stocare, aparțin administrației locale. Dar oare localurile unde se vând droguri de mare risc aparțin primarului și acoliților săi? De ce primarul și polițiștii locali din comuna Limanu nu au reacționat în privința traficului de droguri, de ce tolerează așa ceva? Într-o discuție pe care am purtat-o cu unul dintre finii primarului din Limanu acesta mi-a spus că știe unde se vând droguri. Dacă finul știe, nașul său, primarul, nu știe? Mai ales că are la dispoziție camere de supraveghere pe spațiul public și polițiști comunitari care au rolul “sectoriștilor” de cândva.
Încă un amănunt: Primarul din Limanu, Daniel Georgescu, a scos în primul său mandat din clădirea primăriei, de pe raza localității Vama Veche, Poliția Națională. Sediul respectiv tocmai fusese renovat și inaugurat chiar de Bogdan Despescu, care era pe atunci inspectorul-șef al IPJ Constanța. Motivul aiuristic pentru care primarul Georgescu a scos Poliția din clădirea abia renovată a fost că… trebuie renovată! Ce a făcut Bogdan Despescu, care inaugurase sediul renovat? NIMIC! A acceptat ca Poliția să rămână fără sediu la Vama Veche. Cu chiu cu vai au improvizat peste timp un sediu dintr-un hangar de tablă. Bogdan Despescu a ajuns ulterior șeful Poliției Române, iar apoi secretar de stat în MAI, practic, conducătorul de facto Ministerului de Interne. NICIODATĂ, din noua postură, nu și-a făcut timp să anunțe vreun Parchet cu privire la faptul că primarul Daniel Georgescu a exclus Poliția dintr-un sediu nou renovat, invocând necesitatea renovării. Nu i s-a părut nimic suspect. NICIODATĂ Bogdan Despescu nu a sesizat că după eliminarea Poliției din acea clădire aceasta nu a fost deloc renovată. A rămas ani la rând chiar o clădire goală, lăsată să se ruineze.
Cui a folosit manevra aceasta? Evident celor care urmăreau ca Poliția Națională să nu-și poate face treaba eficient la Vama Veche. Iar Bogdan Despescu, ca fost inspector-șef al IPJ Constanța, cunoștea nu bine, ci foarte bine consecințele lipsirii de sediu pe raza satului Vama Veche. Traficul de droguri și consumul de droguri s-au intensificat la Vama Veche după scoaterea Poliției din localitate.

Mai există cineva în țara aceasta care să observe jocul dublu făcut la vârful MAI? Mai există în țara aceasta procurori patrioți, procurori responsabili, care să aibă curajul să ancheteze deficiențe de netolerat la vârful MAI? Nu mă aștept din partea SRI la un sprijin în această direcție. Bogdan Despescu este creația SRI, un “om de încredere” al SRI scăpat nu doar de sub control, ci scăpat cu bună-știință de partea cealaltă a menirii unui lucrător în sprijinul siguranței naționale. Bogdan Despescu este factor de risc național și nimeni nu-i spune stop!

Hits: 24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *