Revoluționarul Ciolacu amenință cu anticipatele
Marcel Ciolacu, posesorul unui remarcabil spirit revoluționar dublat cu un certificat de luptător, anunță că face anticipate dacă lumea nu se conformează, pe loc și fără urmă de opoziție, la ideile lui de reașezare fiscală. Mai exact, spune că dacă PNL nu se supune modificărilor fiscale care aruncă antreprenorii pe drumuri, atunci vin anticipatele. Cum se va întâmpla asta? Simplu: își depune el mandatul de premier, ceea ce nu poate duce decât la anticipate. Șantajul este evident – dar are el șanse de reușită? Să facem un mic exercițiu de gândire. Unul fantezist, că nu își dă Ciolacu demisia atât de ușor pe cât lasă de înțeles când amenință. Așadar, să zicem că Ciolacu se supără că nu poate decima antreprenoriatul după propriul plac și își dă demisia. Urmează automat anticipatele? Nu. Mai degrabă urmează ca PSD să aibă alt președinte, iar guvernul să fie condus de un premier de tranziție, care nici măcar nu are nevoie de o majoritate parlamentară pentru ce are de făcut până la termenul normal al alegerilor. Asta e tot ce urmează, potrivit legilor din România și situației de moment.
În concluzie, Marcel Ciolacu ar trebui să amenințe cu altceva, ca să aibă măcar o mică șansă de succes. De exemplu, în loc să amenințe că pleacă, ar putea amenința că rămâne. Asta da, chiar e ceva ce te sperie.
Hits: 3