Nicolae Ciucă: România și Japonia își consolidează parteneriatul strategic în domeniul apărării și al IT
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a avut o întrevedere cu Kimi Onoda, vice-ministrul Apărării din Japonia, care a efectuat prima vizită a unui oficial nipon din acest minister în România. Cei doi au discutat despre modalitățile de aprofundare a cooperării bilaterale în domeniul securității, al apărării și al tehnologiei informației.
Ciucă a subliniat importanța Parteneriatului Strategic semnat de președintele Klaus Iohannis cu Japonia în martie 2023, care deschide noi oportunități de colaborare între cele două țări. El a apreciat că resursa umană românească în domeniul IT este recunoscută și valorizată de partenerii japonezi, care se așteaptă la o dezvoltare accelerată a cooperării în acest domeniu.
Vice-ministrul Onoda mi-a spus că resursa umană a României în domeniul IT este impresionantă şi că se aşteaptă la o dezvoltare accelerată a cooperării în acest domeniu. Pe plan diplomatic, oficialul a apreciat eforturile României în sprijinirea Ucrainei în faţa agresiunii nejustificate din partea Rusiei. Aceste noi provocări internaţionale ne obligă să analizăm şi să anticipăm ameninţări viitoare, pentru a oferi un răspuns cât mai eficient”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook. Potrivit lui, Onoda a mai dorit prin.aceasta vizita să consolideze interesul Japoniei pentru proiectele de infrastructură din România, cum ar fi podul de la Brăila și linia de metrou care va lega Aeroportul Henri Coandă de București.
Cei doi oficiali au mai vorbit despre colaborarea din industria laserului derulată la institutul de la Măgurele și despre deschiderea unui Institut Cultural Român la Tokyo. Ei și-au exprimat încrederea reciprocă în faptul că relațiile dintre România și Japonia vor continua să se dezvolte în cadrul Parteneriatului Strategic.
Iar acum, în încheiere, va rugăm să vă amintiți de felul în care a fost primit sau mai bine zis cum nu a fost primit, acum câțiva ani, fostul premier japonez de către cel mai superficial premier din istoria României, Mihai Tudose. E de mirare că după acel eveniment plin de ridicol oficialii japonezi continuă să ne frecventeze.
Hits: 2