Austria ne va plăti despăgubiri pentru decizia discriminatorie de a ne respinge aderarea la Schengen

Parlamentul European a votat, cu o majoritate covârșitoare, o rezoluție care parafează ceea ce era evident pentru toată lumea, dar nu era scris într-un document oficial: faptul că Austria a discriminat România și Bulgaria atunci când a folosit cu lipsă de loialitate dreptul de veto pentru a ne bloca aderarea la Schengen. Așadar, gestul Austriei nu doar că nu are un temei legal, fiind motivat doar de interesul politic al guvernului de la Viena, dar e și discriminatoriu – iar acest aspect este foarte important, pentru că mărește considerabil șansele la obținerea unor despăgubiri în instanță.
Mai jos, pentru o mai bună înțelegere a votului Parlamentului European și a consecințelor lui, vom cita din europarlamentarul Rareș Bogdan, vicepreședinte PNL – e vorba de un mesaj postat de acesta la cald, pe Facebook:

“Austria trebuie să plătească despăgubiri României pentru blocarea în Schengen! Austria trebuie să-și piardă dreptul de vot în Consiliu pentru încălcarea Tratatului UE și să i se suspende fondurile!
Victorie pentru România! Vot favorabil la moțiunea Parlamentului European care pune la colț Austria pentru că a blocat România sa intre in Schengen. Rezoluția la care am fost raportor din umbra al EPP (Partidul Popular European), si care cere Comisiei Europene să analizeze dacă blocarea României nu reprezintă cumva o încălcare a Tratalelor UE, dar vorbește si de compensații pentru pierderile suferite după 2011, a trecut cu 526 de voturi. Este rezultatul unei munci alături de Echipa EPP Romania si raportorul Dolors Montserrat, care a coordonat in Comisia de Petiții memoriul depus de Răzvan Nicolescu, în numele Asociației pentru Energie Curată. Textul moțiunii este extrem de curajos. Câteva pasaje: votul împotrivă n-a fost justificat juridic (pe românește, nu există bază legală), fiind „mai degrabă motivat de campanii politice naționale”; invită Comisia să analizeze o posibilă încălcare a Tratatului UE; îndeamnă Consiliul „să își îndeplinească obligațiile referitoare la cooperarea loială (!!) în temeiul articolului 13 din TUE (Tratatul privind Uniunea Europeană) în relația sa cu Comisia și cu Parlamentul European”; „solicită Consiliului să respecte articolul 4 alineatul (2) din Actul din 2005 privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la UE”; „Comisia ar trebui să analizeze posibilele mecanisme de compensare a pierderilor financiare suferite de Bulgaria și România din cauza deciziei negative și nejustificate adoptate în privința aderării celor două țări la spațiul Schengen, luând în considerare pierderile financiare înregistrate începând din iunie 2011”; „îndeamnă Comisia să analizeze toate procedurile posibile pentru a apăra dreptul la liberă circulație al cetățenilor români și bulgari”.

Hits: 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *