România și Egiptul au reluat relațiile bilaterale la nivel de premier după 20 de ani de pauză


Premierul Nicolae Ciucă a efectuat o vizită oficială în Egipt, unde, pe lângă subiectele punctuale, s-a marcat reluarea relațiilor întrerupte la acest nivel de foarte mult timp. În discursul său premierul român a subliniat acest aspect și a făcut și un rezumat al discuțiilor pe care le-a purtat cu premierul egiptean. “Vă mulțumesc foarte mult, domnule prim-ministru. Doamnelor și domnilor, sunt foarte onorat să efectuez această vizită în Egipt după 20 de ani, o perioadă îndelungată când nu a fost cooperare bilaterală, la nivel de prim–ministru, între țările noastre. Sunt sigur că începând de astăzi, vom continua să conlucrăm, să păstrăm o relație bilaterală coerentă, luând în considerare faptul că am avut discuții excelente astăzi, nu numai la nivel de prim–ministru dar și între miniștrii ambelor țări care au identificat multe oportunități dar au abordat și potențialul uriaș pe care îl avem să ne dezvoltăm relația bilaterală. Excelența Voastră, dumneavoastră deja ați subliniat unele dintre cifrele care arată relevanța relațiilor dintre țările noastre. Dincolo de aceste cifre – 1, 1 miliarde dolari, reprezentând volumul schimburilor comerciale, este necesar să analizăm ce putem face mai mult împreună, luând în considerare și noul context generat de invazia Rusiei în Ucraina, care afectează nu numai țările vecine și țările din vecinătatea Ucrainei dar și toate celelalte țări. Trebuie să vedem împreună cum putem să soluționăm toate aceste aspecte care afectează într-adevăr popoarele noastre, economiile și țările noastre. Sunt sigur că este necesar să continuăm discuțiile la nivel ministerial, la nivel tehnic, asupra tuturor acestor aspecte și să analizăm ceea ce putem face în plus pentru a asigura cantitatea necesară de grâne și cantitatea necesară de îngrășăminte de către partea română, cum ați menționat, de asemenea, să facem tot posibilul să evităm criza alimentară și să sprijinim exporturile de grâne ucrainene pentru ca alte țări să nu fie afectate de lipsa lor. De asemenea, trebuie să vedem cum ne putem continua rolul esențial pe care țările noastre îl au: România în regiunea Mării Negre iar Egiptul în Orientul Mijlociu și Africa. Ați convenit asupra necesității găzduirii Comitetului mixt și vă promit că echipa noastră va identifica cel mai curând posibil perioada în care îl vom găzdui la București. Trebuie să vedem cum putem să conectăm cât mai bine Uniunea Europeană cu Egiptul. Şi dumneavoastră puteți să vedeți cum puteți să ne conectați pe noi cu țările din Orientul Mijlociu și cu țările din Africa prin intermediul Zonei continentale africane de liber schimb, aceasta fiind o oportunitate foarte importantă. Există foarte mult potențial despre care am discutat și, de asemenea, despre cum putem să ne susținem unii pe alții în dezvoltarea energiei verzi, în dezvoltarea capabilității de producere a hidrogenului verde și, de asemenea, cum putem implementa digitalizarea la nivelul guvernamental și al instituțiilor administrative. Ținând cont că există deja o relație bilaterală stabilită între liderii celor două țări, singurul lucru pe care trebuie să îl facem acum este să facem tot ce ține de noi, pentru a implementa deciziile pe care le-am luat. Ne-am angajat că vom continua să conlucrăm și să vedem pe ce trebuie să ne concentrăm pentru a dezvolta și consolida relațiile dintre cele două țări. Vă mulțumesc încă o dată foarte mult pentru ospitalitatea dumneavoastră și pentru oportunitatea de a face această vizită; și, desigur, vă invit să veniți în vizită la Bucureşti și să vedeți ce am făcut în realitate, în urma tuturor acestor întrevederi. Vă mulțumesc foarte mult!” a transmis premierul Ciucă.

Hits: 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *