Eurodeputatul Rareș Bogdan susține suprataxarea companiilor din energie


Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan spune că protestul companiilor din energie, vizavi de supraimpozitarea profiturilor, este un „demers mincinos”. Asta pentru că, spune europarlamentarul, România nu este țara care are cele mai mari valori ale supraimpozitării companiilor din energie, fiind state ca Irlanda care aplică o taxă de 90%.

„Am văzut plânsetul fără motiv al companiilor care au semnat acel document al Federației din Petrol și Gaze din România. Acolo s-au aliat și Transgaz și Romgaz, companii deținute de stat, și sper că șefii lor să-și retragă semnăturile de pe acea petiție. Ce s-a întâmplat prin această OUG nu e decât o punere în practică a Rezoluției 1854, adoptată de Uniunea Europeană pe 6 octombrie, prin care se solicită suprataxarea companilor din energie, petrol și gaze. Asta pentru că și-au crescut profiturile de 6-7 ori doar în acest an. De exemplu, o companie din România, în care statul român deține doar 28%, dar cel austriac e majoritar, din păcate, a trecut de la un profit mediul de 3 miliarde la o estimare de 12 miliarde. În primele 9 luni a înregistrat 9 miliarde. Dacă România nu ar fi dat această Ordonanță, ajungeam la infrigement, pentru că 22 de state din UE au trecut la impozitarea profiturilor. Noi am propus 60%. Dar Austria are 40%, Irlanda 90%, Cehia 40%, Italia 55%, Belgia 75%. Deci, comunicatul Federației Petrol și Gaze este unul mincinos, pentru că nu face referire la acest regulament obligatoriu, nu facultativ, venit de la Uniunea Europeană. De asemnea, 70% din supraimopozitarea plătită de aceste companii se poate întoarce în conturile companiilor, dacă fac investiții în exploatare și exploarare. De asemenea, în comunicat se face referirea că România ar suprataxa cel mai mult. Irlanda sunt campioni, cu 90%. Deci, este minciună că suntem singurul stat care suprataxează. Este regretabil că două companii cu capital de stat s-au aliat acestui demers mincinos.

Cine interpretează că statul român se răfuiește cu statul austriac este doar o interpretare.”

Hits: 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *