Zdenek Romanek, CEO RaiffeisenBank România: „Susținem aderarea la Schengen”
După ce tot mai mulți români și-au închis conturile revoltați de votul negativ al Austriei, CEO-ul companiei bancare a transmis că susține aderarea României la spațiul Schegen:
“ Dragi clienți, datorită încrederii pe care ne-o acordați, suntem azi o bancă puternică, bine capitalizată, cu o poziție de lichiditate solidă. Fără îndoială, împreună, ne vom continua dezvoltarea și în 2023, pe aceste fundamente sănătoase.
In ultimele două săptămâni, alături de cei 5.000 de colegi din Raiffeisen Bank, am trecut printr-o perioadă marcată de multă nemulțumire, generată de contextul aderării la spațiul Schengen. Susținem pe deplin aderarea României la spațiul Schengen. Ne-am luat un angajament ferm pentru sprijinirea autorităților în următoarele etape ale procesului.
Știm că și dumneavoastră, clienții noștri, sunteți dezamăgiți de acest rezultat intermediar.
Echipa din Raiffeisen a discutat despre aceasta situație cu unii dintre clienții noștri, cei care si-au exprimat deschis nemulțumirea. A vorbit cu fiecare dintre ei. Sincer, ca de la români la români, care își doresc ce e mai bine pentru țara și pentru dezvoltarea ei. Suntem o bancă în care lucrează buni profesioniști români, care vin la serviciu să răspundă nevoilor dumneavoastră – prin servicii digitale simple și prin consultanță financiară menită să vă susțină proiectele personale sau de business. Vă doresc Sărbători fericite și un an nou cu bine”, a transmis Zdenek Romanek, CEO RaiffeisenBank România.
Hits: 2