Șeful Operațiilor Speciale a SUA în vizită la premierul Ciucă
Premierul României, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit sâmbătă cu şeful Comandamentului Operaţiilor Speciale SUA (US SOCOM) generalul Bryan P. Fenton, cu care a avut discuții legat de rolul SUA şi, implicit al NATO, în protejarea frontierei estice a Alianței. Într-un comunicat de presă destul de discret Guvernul a transmis următoarele:
“Premierul Ciucă a evidenţiat, în timpul întrevederii, importanţa forţelor pentru operaţii speciale, a modernizării şi înzestrării acestora, mai ales în actualul context de securitate. De asemenea, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat relevanţa prezenţei forţelor SUA pe teritoriul României, a coeziunii NATO şi a determinării de a proteja aliaţii”.
Importanța României ca partener NATO a crescut în ultimul an și de asemenea nivelul de pregătire al forțelor pentru operații speciale.
Hits: 2