Proiectul de buget pe 2023: mai multe investiții, venituri mai mari, mai puține pomeni și inechități

Sunt dezbateri la nivel public pe tema proiectului de buget care va guverna politica economică a României pe anul 2023. Discuțiile sunt nu doar utile, ci și interesante, deoarece, așa cum se știe, un astfel de buget reprezintă nu doar o înșiruire de cifre, ci în primul rând o strategie economică națională pentru următorul an. Se urmăresc obiective clare, iar dezbaterea trebuie să aibă loc în legătură cu oportunitatea și realismul acestor obiective.

Din câte am înțeles, pentru 2023 vorbim de un buget pentru o situație de criză economică. Dar e un buget care se bazează nu pe tăieri fără discernământ, așa cum s-a întâmplat la precedenta criză, ci pe investiții. Pe investiții al căror scop e să combată criza și inflația prin creșterea veniturilor populației, aceasta realizandu-se ca urmare a creșterii economice țintite în buget și a creării de locuri de muncă. Investițiile se ridică la un nivel cu care România nu a fost obișnuită până acum: 7,2% din PIB. Aici intrând, dat fiind contextul conflictului din vecini, și investițiile în apărare.

Filosofia bugetului nu e rea. Să urmărim dacă ne vom și ține de ea.

Hits: 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *